Conf. Univ. Dr. Claudia BORCA

Conferențiar univ. dr. Claudia Borca este cadru didactic universitar al Departamentului de Științe ale Educației, Facultatea de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara (din 2007), licențiată în Psihopedagogie specială la UVT (2003), absolventă a programului de studii postuniversitare Management Educaţional şi Şcolar (2004), a programului de masterat Integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (2007) și a Programului postuniversitar de perfecționare profesională Competențe antreprenoriale în domenii socio-umaniste (2020).
Este Doctor în științe al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, cu un doctorat pe tema dezvoltării competențelor metacognitive, realizat sub coordonarea Prof. univ. dr. emerit Vasile Liviu Preda.
Psiholog cu drept de liberă practică și supervizor în Psihopedagogie specială din 2010.
Formator în programele de formare continuă: Consiliere și orientare școlară (din 2006), Educație incluzivă (din 2010), Profilaxia dislexo-disgrafiei (din 2012), Clasa pentru diversitate (din 2016); în programele de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă: Dezvoltarea competențelor transversale și stimularea autonomiei și gândirii critice la studenți (din 2019), Resurse educaționale digitale pentru instruire online (din 2020).
Din noiembrie 2019 este directorul Departamentului de Științe ale Educației. Din septembrie 2021 este directorul programului de studii de masterat Management educațional și dezvoltare curriculară (MEDC).

Cursurile predate
Nivel licență:
Tulburări de neurodezvoltare
Psihopedagogia persoanelor cu deficiență de văz
Didactica predării terapiei educaționale complexe și integrate
Educarea copiilor supradotați
Teorii, metode și tehnici de învățare
Braille.
Nivel masterat:
Consiliere privind optimizarea procesului de învățare
Educație incluzivă
Intervenții psihopedagogice pentru persoanele cu nevoi speciale

Metacogniția
Tulburările de neurodezvoltare
Educația incluzivă
Supardotare și talent

ARTICOLE
ISI Proceedings
1. Borca, C. (2010). Effective Strategies for Developing Independence in Movement and Travel of Blind Students. Procedia - Social and Behavioral Sciences, 2 (2), 4310-4313. DOI:10.1016/j.sbspro.2010.03.684
2. Borca, C. (2010). The School Inclusion of Children with Special Educational Needs in Romania. Procedia - Social and Behavioral Sciences, 2 (2), 4325-4329. DOI:10.1016/j.sbspro.2010.03.687
3. Runcan, P., Petracovschi, S., Borca, C. (2012). The Importance of play in the Parent-Child Interaction. Procedia - Social and Behavioral Sciences, 46:795-799 DOI:10.1016/j.sbspro.2012.05.201
4. Sava S., Borca C., Danciu E. (2014). Models of Quality Assurance in Evaluation and Validation of Competencies, for an Easier Access to Higher Education. Procedia Social and Behavioral Sciences, 142, 176-182. DOI:10.1016/j.sbspro.2014.07.640
5. Luştrea, A., Sava, S., Borca, C. (2017). Internationalization of higher education from teachers' point of view. The European Proceedings of Social & Behavioural Sciences World, 406-414.http://dx.doi.org/10.15405/epsbs.2017.05.02.50

BDI
1. Borca, C. (2007). Învăţarea mediată la elevul disabil vizual. Revista de Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 1/2007. https://resjournal.uvt.ro/files/Arhiva/c1en2007.pdf
2. Borca, C. (2007). Organizarea şi structurarea spaţială la copiii cu deficienţă de vedere. Revista de Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 2/2007. https://resjournal.uvt.ro/files/Arhiva/c2en2007.pdf
3. Borca, C. (2014). It is the Romanian higher education ready for the inclusion of students with disabilities? Revista de Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 1/2014. http://www.resjournal.uvt.ro/files/Arhiva/tot1_2014.pdf
4. Borca, C. (2015). Possibilities and challenges in teaching students with visual impairments. Revista de Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 1/2015. https://resjournal.uvt.ro/files/Arhiva/c1en2015.pdf
5. Borca, C. (2015). Innovative Learning Environments - a new perspective of innovation in education. Revista de Ştiinţe ale Educaţiei, nr. 2/2015. https://rse.uvt.ro/pdf/2015/NR2/tot2_2015.9.pdf
6. Borca, C. (2017). The social skills of children with disabilities. Journal of Educational Sciences. XVIII, nr. 2(36) https://rse.uvt.ro/pdf/2017/NR2/8.pdf
7. Borca, C. (2018). ASD in school: from theory and research to educational practice. Journal of Educational Sciences, 38(2):44-53. EBSCO, ERIH Plus, CEEOL, CEU DOI:10.35923/JES.2018.2.04 8. Borca, C., Rus, C., Sava, S. (2019). Building up European identity in primary education. Journal or Educational Sciences, 2(40), 3-13. DOI: 10.35923/JES.2019.2.01

CĂRȚI COAUTOR
1. Baba, L., Borca, C., Runceanu, L., Vrăsmaş, E. (2009). Parteneriat pentru educaţie incluzivă. Editura Corint, Bucureşti, ISBN: 978-973-1715-29-2

CĂRȚI COORDONATE
1.Borca, C., Clitan, Ghe., Sava, S. (2019). (coord). Transdisciplinary educational reflections and practices in knowledge society. Timișoara: Editura Univerității de Vest. ISBN 978-973-125-660-3
2. Sava, S., Borca, C., Clitan, G. (Eds) (2020). Collective capacity building- Shaping Education and Communication in Knowledge Society. New York: Brill-Sense. DOI: https://doi.org/10.1163/9789004422209

CAPITOLE DE CARTE
EDITURI INTERNAŢIONALE
Borca, C. (2013). Metacognition and learning of visually impaired children. în Applied Social Sciences: Education Sciences, Cambridge Scholars Publishing, UK, ISBN 13: 978-1-4438-4246-4, ISBN: 1-4438-4246-X (p. 89 -97).
EDITURI NAŢIONALE
1. Borca, C. (2008). Particularităţi ale predării-învăţării la elevul cu deficienţă de vedere. în Transparenţă şi comunicare în educaţia şi integrarea socio-profesională a persoanelor cu deficienţă de vedere, Editura Risoprint, Cluj-Napoca
2. Borca, C. (2009). Relevanţa Programului de Îmbogăţire Instrumentală pentru nevăzători. În Universul sistemului Braille în contextul actual al educaţiei speciale, coord. Vasile Preda, Editura Presa Universitară Clujeană, ISBN: 978-973-610-940-9
3. Borca, C. (2010). Lucrarea de licenţă. În Lucrarea ştiinţifică de succes în domeniul socio-uman, coord. Alexiu, M., Buzărnescu, Şt., Runcan, P., Editura Brumar, Timişoara, ISBN 978 – 973-602-525-9
4. Borca, C. (2010). Lucrarea de disertaţie. În Lucrarea ştiinţifică de succes în domeniul socio-uman, coord. Alexiu, M., Buzărnescu, Şt., Runcan, P., Editura Brumar, Timişoara, ISBN 978 – 973-602-525-9
5. Borca, C. (2010). Dimensiuni formal administrative de întreprins în vederea finalizării studiilor universitare şi postuniversitare. În Lucrarea ştiinţifică de succes în domeniul socio-uman, coord. Alexiu, M., Buzărnescu, Şt., Runcan, P., Editura Brumar, Timişoara, ISBN 978 – 973-602-525-9
6. Borca, C. Studiu privind practicile didactice de aplicare la clasă a principiilor învățării mediate. În Sava et al. (2017) Stimularea participării adulților la educație. Perspective asupra implementării strategiei naționale de învățare pe tot parcursul vieții, Timișoara: Editura Universității de Vest
7. Borca, C. Profilul metacognitiv al adulților. În Sava S., Paloş R. (coord.), (2019). Educaţia adulţilor, baze teoretice şi repere practice, Ed. a II-a. Iasi: Polirom.
8. Al Ghazi, L., Luștrea, A., Borca, C. (2019). Specific therapies for children with autism spectrum disorders. În Loredana Al Ghazi, Jasmina Stosici. (2019). Innovative academic course on integrative interventions for children with autism spectrum disorders: Student manual. Editura Universitatii de Vest: Timisoara. ISBN 978-973-125-724-2 https://clinica.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/Student-manual-final.pdf
9. Luștrea, A., Al Ghazi, L., Borca, C. (2019). Specific therapies for children with ASD. In Anca Lustrea, Daniel Mare. (2019). Innovative academic course on integrative interventions for children with autism spectrum disorders: Teacher manual. Editura Universitatii de Vest: Timisoara. ISBN 978-973-125-725-9 https://clinica.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/Teacher-manual-final.pdf

Birou: 323, et. III, Clădirea centrală a UVT, Blvd. Vasile Pârvan, nr. 4
E-mail: claudia.borca@e-uvt.ro
Telefon: 0752118820
Consultații online:
Miercuri: 9.40 - 11.10
Vineri: 14.40 - 16.10