Conf. univ. dr. Loreni BACIU

Conf. univ. dr. Baciu Elena-Loreni este cadru didactic din anul 2006 în cadrul Departamentului de Asistență Socială. De-a lungul activității sale profesionale a fost implicată în numeroase studii și proiecte de cercetare și intervenție, atât la nivel național, cât și la nivel internațional, pe tematica integrării sociale a categoriilor vulnerabile.
Cursurile predate
Deprinderi în Asistență Socială (licență)
Scrierea de proiecte (licență)
Parteneriat public-privat (licență)

Domenii de interes ştiinţific
1. Rolul instituțiilor publice în dezvoltarea calității serviciilor sociale.
2. Rolul organizațiilor private în dezvoltarea calității serviciilor sociale.
3. Modele de colaborare public-privat în dezvoltarea serviciilor sociale.
4. Categorii vulnerabile pe piața muncii: motivații, tehnici de intervenție, modele de succes.
5. Finanțarea proiectelor de intervenție în asistența socială.

Publicații
Articole ISI
Alexiu, T.M., Lazăr, T.A., Baciu, E.L, 2011, Community participation and involvement in social action, Transylvanian Review of Administrative Sciences, No. 33 E/2011, pp. 5- 22 , http://www.rtsa.ro/en/files/TRAS-33E-2011-1Alexiu-Lazar-Baciu.pdf (listed in Social Sciences Citation Index, SCOPUS, EBSCO, DOAJ)
BDI
1.Paulsen Breimo, J., Baciu, E.L. (2016) Romanian Roma: An Institutional Ethnography of Labour Market Exclusion, Social Inclusion, Volume 4, Issue 1, http://www.cogitatiopress.com/ojs/index.php/socialinclusion/article/view/539
2.Baciu, E.L., Dinca, M., Lazar, T., SandvinTveit, J. (2016) Exploring the social relations of Roma employability: The case of rural segregated communities in Romania, Journal of Comparative Social Work, Vol. 11, No. 1, http://journal.uia.no/index.php/JCSW/article/view/363
3.Baciu, E.L.,Alexiu, T.M., Birneanu, A. (2015) Where do we Stand on Disability? European and Romanian Policy Developments Regarding the Inclusion and Protection of Disabled Persons, Over the Last Quarter of Century, Social Work Review, No. 14, Issue 1, http://www.swreview.ro/index.pl/numar-1-2015-ro
4.Baciu, L. (2013) Work Values and their Implications on the Work Choices of Young Europeans, Social Work Review, No. 12, Issue 4, http://www.swreview.ro/index.pl/numarul-4-2013-ro
5.Baciu, L. (2013) Recent Trends and Patterns of Youth Transition from Education to Employment in Europe, Social Work Review, No. 12, Issue 1, pp. 11-27http://www.swreview.ro/index.pl/work_values_and_their_implications_on_the_work_choices_of_young_europeans
6.Lazăr, T.-A., Baciu, E.-L., 2011, Skills Supply and Skills Demand Among Youth: Object of Concern or Object of Hope?, Social Work Review, No. 4, pp. 85-102 http://www.revistadeasistentasociala.ro/index.pl/skills_supply_and_skills_demand_among_youth_object_of_concern_or_object_of_hope
7.Baciu, L., Pasic, O., 2011, Promoting Child Welfare in the Romanian-Serbian Cross- border Region. Practical aspects and Good Practice Models, Today’s Children are Tomorrow’s Parents, No. 28, pp. 11-21 http://www.adoptiiromania.ro/files/interes/46_int_TCTP%20EN-1.pdf
8.Baciu, L., Lazăr, T., 2011, The role of project based interventions in preventing recidivism among delinquent children and youth: Case study-A life skill development program, Today’s Children are Tomorrow’s Parents, No. 29, pp. 5-12 http://www.adoptiiromania.ro/files/interes/48_int_Revista%20EN%20no.%2029.pdf
9.Pantelie, R., Tomiţă, M., Dragomir, D., Baciu, L., 2011, Promoting the resilience of youth delinquent, Today’s Children are Tomorrow’s Parents, No. 29, pp. 86-95 http://www.adoptiiromania.ro/files/interes/48_int_Revista%20EN%20no.%2029.pdf
CĂRŢI
1.Baciu, L., 2015,Project writing in the field of social work and the importance of public-private collaboration in the development of social services, Timisoara: Editura de Vest
2.Baciu, L., 2015, Deprinderi in Asistenta Sociala, Timisoara: Editura de Vest
3.Baciu, L., Lazăr, T., 2012, Bazele asistenţei sociale – Ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti, Ed. ProUniversitaria
4.Lazăr, T., Baciu, L., 2012, Teorii şi metode în asistenţă socială – Ediţie revizuită şi adăugită, Bucureşti, Ed. ProUniversitaria
5.Tomiţă, M., Baciu, L., Lazăr, T., 2012, Organizarea şi funcţionarea sistemului de asistenţă socială în România, Bucureşti, Ed. ProUniversitaria
CAPITOLE DE CARTE
1.Baciu, E.L., 2015, ONG-urile furnizoare de servicii sociale: competitor sau partener pentru institutia publica? în T. Lazar-coord., Parteneriat pentru ocupare. Evaluarea impactului activitatilor de suport pentru angajare asupra calitatii vietii beneficiarilor din comunitatile de interventie, Timisoara: Editura de Vest
2.Baciu, E.L., 2015, Parteneriatul public-privat si necesitatea colaborarii dintre cele doua sectoare in dezvoltarea serviciilor sociale, în L. Baciu-coord., Colaborarea public-privat in dezvoltarea serviciilor de suport pentru (re)integratea sociala si profesionala a categoriilor vulnerabile pe piata muncii, Bucuresti: Prouniversitaria
3.Baciu, E.L., 2014, Aspecte generale privind situatia persoanelor provenite din categorii vulnerabile in Romania în L. Baciu-coord., Integrareaprofesionala a categoriilorvulnerabile: provocari, oportunitati, modele de interventie, Bucuresti: Prouniversitaria
4.Baciu, E.L., Lazăr, T.A., 2010, Furnizori de servicii sociale în România: organizaţiile celui de-al treilea sector, în D. Buzducea – coord., Asistenta socială a grupurilor de risc, pp. 835-850, Iaşi: Ed. Polirom

Premii
Contact
Birou: 605D
E-mail: elena.baciu@e-uvt.ro
Birou: 605D
E-mail: elena.baciu@e-uvt.ro